Buhă – Bubo bubo (Linnaeus, 1758)
Numită şi bufniţă, este o specie sedentară greu de localizat în ciuda dimensiunilor mari ale indivizilor. Observaţiile recente oferă indicii că specia preferă mai mult stâncăriile în lipsa pădurilor bătrâne. Datorită influenţei antropice, în România buha înregistrează un regres populaţional. Există destul de multe exemplare naturalizate în zona Sebeşului, capturate de localnici în trecut. Specia se află pe lista roșie a speciilor periclitate IUCN, cu starea de conservare LC (risc scăzut). În Europa specia are un statut de conservare nefavorabil (SPEC 3 – reducere numerică). În România specia devine tot mai rară, dintre factorii care au dus la reducerea numerică a perechilor clocitoare fiind colectarea puilor în vederea dresării acestora pentru a fi folosite ca momeală în anumite tehnici de vânătoare sau pur şi simplu ca atracţie la bâlciuri. Ea face, de asemenea, obiectul comerţului ilegal, fiind cerută pentru grădini zoologice sau pentru a fi naturalizată în diferite colecţii. Pe lângă acestea ea este prigonită de către vânători, care o considerată dăunătoare pentru „vânatul util” (Munteanu, 2009). La muzeul din Sebeş există 3 exemplare naturalizate, dintre care unul cu tăbliţa originală (colecţia Mollnar), pe care se poate citi anul 1940, fără a fi indicat locul de provenienţă. Alte două exemplare au menţiunea: cumpărată şi „aşezată pe butuc de salcă” şi, respectiv, donată de Muzeul de Ştiinţe Naturale din Sibiu şi „fixată pe creangă de fag” (nr. inv. 66 şi 67). 2186-2195 (nr. inv. 66), 2196-2199 (nr. inv. 67) Buhă – Bubo bubo (Linnaeus, 1758)
